A fost înființat Centrul Național de Competenţă în Domeniul Cancerului
Marți, 31 ianuarie, la Universitatea de Medicină și Farmacie ,,Carol Davila” din București a avut loc deschiderea oficială a proiectului privind crearea, operaționalizarea și dezvoltarea Centrului Național de Competență în domeniul Cancerului (CNCC) …
Centrul de competențe în domeniul cancerului – abordări de ultimă generație, extinse la nivel național
Pacienții oncologici, în orice zonă a țării s-ar afla, vor beneficia de aceeași calitate a îngrijirii. Acestea sunt dezideratele nou înființatului Centru de Competențe în domeniul Cancerului …
Crearea, operaţionalizarea şi dezvoltarea Centrului Naţional de Competenţă în Domeniul Cancerului – ,,Cercetarea poate elimina cancerul”
Astăzi, 31 Ianuarie 2023, a avut loc, în Sala de Consiliu a Palatului Facultăţii de Medicină a Universităţii de Medicină şi Farmacie ,,Carol Davila” din Bucureşti înfiinţarea Centrului Naţional de Competenţa în Domeniul Cancerului, intitulată „Cercetarea poate elimina cancerul” …
Centrul Național de Competență în Cancer: care sunt obiectivele de cercetare și ce beneficii aduce pentru români
Misiunea europeană pentru cancer în România prinde contur. Primul Centru Național de Competență în domeniul Cancerului, CNCC, va fi coordonat de la Cluj-Napoca – Institutul Oncologic ,,Prof. dr. Ion Chiricuţă” …
Centru Național de Competență în domeniul Cancerului, implementat prin Planul Național de Redresare și Reziliență
Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București și Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță” din Cluj Napoca organizează o conferință de presă intitulată generic „Cercetarea poate elimina cancerul” în care vor fi oferite mai multe detalii cu privire la noul Centru Național de Competență …
UPB partener la crearea, operaţionalizarea şi dezvoltarea Centrului Naţional de Competenţă în Domeniul Cancerului
UPB partener la crearea, operaţionalizarea şi dezvoltarea Centrului Naţional de Competenţă în Domeniul Cancerului (CNCC) – ,,Cercetarea poate elimina cancerul” …
ȘTIINȚA 360 - Centrul Național de Competență în domeniul Cancerului
Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București și Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță” din Cluj Napoca au lansat Centrul Național de Competență în domeniul Cancerului, un proiect menit să dezvolte un management inovativ …
Primul Centru Național de Competență în Cancer va funcționa la Cluj-Napoca
Cercetarea este chemată să dea o mână de ajutor bolnavilor oncologici. Instituții academice de stat și private au format un consorțiu pentru dezvoltarea de metode de screening, diagnostic și tratament personalizat, totul pe bani din PNRR …
A fost lansat Centrul Național de Competență în domeniul Cancerului
Entitățile publice și private care fac parte din Centrul Național de Competență în domeniul Cancerului (CNCC), între care și Centrul de Oncologie Sfântul Nectarie Craiova, și-au prezentat principalele obiective, miercuri, într-o conferință de presă organizată la București de Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță” din Cluj Napoca și Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București …
A fost lansat Centrul Naţional de Competenţă în Domeniul Cancerului – Află ce implică proiectul
Centrul Naţional de Competenţă în Domeniul Cancerului (CNCDC) coordonat de prof. univ. dr. Patriciu Achimaș Cadariu a fost lansat săptămâna aceasta oficial la Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” din Bucureşti …
A fost lansat Centrul Naţional de Competenţă în Domeniul Cancerului – Află ce implică proiectul
Centrul Naţional de Competenţă în Domeniul Cancerului (CNCDC) coordonat de prof. univ. dr. Patriciu Achimaș Cadariu a fost lansat săptămâna aceasta oficial la Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” din Bucureşti …
S-a lansat Centrul Național de Competență în domeniul Cancerului. Coordonator este medicul clujean Patriciu Achimaș-Cadariu
La București s-a lansat Centrul Național de Competență în domeniul Cancerului, coordonatorul proiectului fiind prof. univ. dr. Patriciu Achimaș-Cadariu, medic primar de Ginecologie și Chirurgie Oncologică în cadrul Institutului Oncologic ”Ion Chiricuță” Cluj-Napoca …
Clujul va avea un Centru National de Competenta in Domeniul Cancerului. Proiect de 5,6 mil. €
La Cluj-Napoca va apărea Centrul Național de Competență în Domeniul Cancerului (CNCC), proiect coordonat de deputatul Patriciu Achimaș-Cadariu, profesor universitar și medic primar …
Rectorul UMFCD, Viorel Jinga, despre Centrul Național de Competență în domeniul Cancerului: Sperăm să păstrăm cercetătorii în institutele din țară
Cancerul este o problemă de sănătate publică importantă, care se regăsește și în direcțiile de cercetare europene. ,,În cadrul competiției din PNRR pilonul 3 componenta C 9 s-a constituit un consorțiu care a aplicat în această competiție …
A fost lansat Centrul Național de Competență în domeniul Cancerului
Entitățile publice și private care fac parte din Centrul Național de Competență în domeniul Cancerului (CNCC) și-au prezentat principalele obiective într-o conferință de presă organizată la București de Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță” din Cluj-Napoca și Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București …
„Cercetarea poate elimina cancerul”. Centru Național de Competență în domeniul Cancerului, dedicat exclusiv oncologiei, implementat prin PNRR!
Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București și Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță” din Cluj Napoca au organizat conferința de presă intitulată generic „Cercetarea poate elimina cancerul” …
IOCN obține finanțare pentru Centrul Național de Competență în domeniul Cancerului
„Luptăm pentru binele pacientului și concepem un model sănătos pe care dorim să îl diseminăm la nivel național”, a spus prof. univ. dr. Patriciu Achimaș-Cadariu, coordonatorul proiectului …
Un medic clujean va coordona activitatea Centrului Național de Competență în domeniul Cancerului
Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță” Cluj-Napoca (IOCN) a obținut o finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență pentru un proiect care vizează crearea, operaționalizarea și dezvoltarea Centrului Național de Competență în domeniul Cancerului (CNCC) …
Săptămâna aceasta a fost lansat Centrul Naţional de Competenţă în Domeniul Cancerului (CNCDC)
Săptămâna aceasta, Centrul Național de Competență în Domeniul Cancerului (CNCDC), coordonat de prof. univ. dr. Patriciu Achimaș-Cadariu, a fost lansat oficial la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București …
Date de contact
Institutul Oncologic
Prof. Dr.I. Chiricuta
Str. Republicii nr. 34-36
RO-400015 Cluj-Napoca.
cod fiscal 4547125
Compartiment Relații Publice
email: relatiipublice@iocn.ro
Tel: 0743124005